miere zaharisita
Articole

Cristalizarea mierii

Mierea este un produs care își schimbă forma dar nu-și pierde absolut deloc proprietățile.

Cu toții avem în minte mierea aceea frumoasă, de un auriu sclipitor, ce curge ca în reclame. Da, puteți cumpăra mierea așa, la scurt timp după extracție. Dar adevărul este că mierea cristalizată, zaharisită sau granulată nu este nicidecum învechită, plină de zahăr sau de proastă calitate.

Mierea cristalizată este naturală, păstrându-și toate calitățile terapeutice pe care le-a avut și în starea fluidă.

Mierea este o hrană vie, care nu moare odată ce este scoasă din stup. În timp, mierea lucrează şi începe să formeze cristale, adică cristalizează (popular se mai foloseste si termenul de miere zaharisită).

Procesul de cristalizare arătându-ne de fapt cât de naturală este mierea.

Acest fenomen se întâmplă datorită compoziției chimice a mierii, ea conținând aproximativ 70% fructoză și glucoză. Sorturile de miere care conțin mai multă glucoză vor cristaliza mai repede.

Prin cristalizare, mierea se deschide la culoare datorită cristalelor de glucoză care se formează, cristalele naturale de glucoză fiind albe.

Unele tipuri de miere cristalizează uniform (mierea de rapiţă), altele doar parţial, formându-se două straturi.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *